Cetățile Dobrogei

hartă traseu cetățile dobrogei

Cetăți și drumuri de poveste printre dealurile calcaroase ale Dobrogei.

Recent, în una dintre ieșirile mele în teren, am avut ocazia să bântui prin plaiurile Dobrogene ale României.

Nu mică mi-a fost mirarea când am constat că avem o mulțime de cetăți care abia așteaptă ochii curioși ai turiștilor.

Pe lângă asta, drumurile sunt de o calitate bună spre foarte bună, pline de viraje, urcușuri, coborâșuri și porțiuni de linie dreaptă.

Mai multe informații despre cetăți puteți găsi AICI.

Nu uitați să accesați secțiunile ”STRICTUL NECESAR” și ”ECHIPAMENT RECOMANDAT” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 877 km
  • Atracții vizitate: 9
  • Buget: 1459 lei (vezi desfășurătorul în tabelul de mai jos)
  • Timp: 3 zile

Buget

Tip Cheltuială Cost
Benzină 237 lei
Cazare 2 nopți 400 lei
Mâncare 2 persoane, 2 mese pe zi, 3 zile 480 lei
Taxă Trecere Bac Chiciu – Silistra 25 lei
Taxă vizită Tropeum Traiani 0 lei
Taxă vizită Cetatea Capidava 20 lei
Taxă vizită Cetatea Carsium 20 lei
Taxă vizită Cetatea Histria 20 lei
Taxă vizită Cetatea Argamum 20 lei
Taxă vizită Cetatea Enisala 16 lei
Taxă vizită Cetatea Halmyris 8 lei
Taxă vizită Cetatea Noviodunum 0
Taxă vizită Cetatea Dinogeția 0
Taxă Trecere Bac I.C. Brătianu – Galați 13 lei
Diverse 200 lei
Total General 1459 lei
Buget călătorie – Cetățile Dobrogei

Ponturi

  • Starea drumurilor pe traseul propus este una bună și foarte bună.
  • Drumurile sunt aproape în totalitate în zona rurală așa că aveți grijă la diferitele animale domestice, cât și la participanții la trafic care pot fi fără permis de conducere.
  • Pe timpul verii, pot exista tronsoane de drum deosebit de aglomerate, în special DN2A (E60) și DN22 (E87).
  • În zona localității Babadag există poligonul de tragere Babadag care uneori are trageri, iar circulația este restricționată temporar.
  • Benzinăriile sunt destul de rare așa că asigurați-vă că nu rămâneți la limită.
  • Dacă aveți timp și sunteți pasionați, puteți face o oprire și la singurul munte al Dobrogei, Muntele Măcin.
  • Setați-vă așteptările, o parte din cetăți sunt doar niște ziduri, multe din ele nesupuse unei investigații amănunțite din partea arheologilor.

Atracții

Atena – Să fugim de frig!

Traseu recomandat în lunile friguroase de toamnă sau primăvară.

Deși tot auzim că avem parte de schimbări climatice majore, iar încălzirea globală este aproape inevitabilă, frigul, inevitabil tot vine.

Așa că astăzi vă propunem un traseu moto către Atena, capitala Greciei, un loc plin de nenumărate atracții, istorie și cultură.

Nu uitați să accesați secțiunile ”STRICTUL NECESAR” și ”ECHIPAMENT RECOMANDAT” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 2675 Km
  • Atracții: 21
  • Timp: 5 zile

COVID – CONDIȚII DE CĂLĂTORIE

În Grecia – Măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se aplică tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră și maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas.

Buget

Tip cheltuială pentru 2 persoane Cost
Benzină 710 lei
Cazare 4 nopți 800 lei
Mâncare (2 mese pe zi) 5 zile / 2 persoane 750 lei
Cheltuieli diverse 300 lei
Taxe Autostradă 100 lei
Autobuz turistic Salonic 100 lei
Turnul Alb 80 lei
Muzeul de Arheologie 80 lei
Castelul Bizantin 80 lei
Acropolys 100 lei
Agora 100 lei
Agora Romană 80 lei
Stadionul Olimpic 100 lei
Biblioteca lui Hadrian 40 lei
Templul lui Zeus 60 lei
TOTAL 3560 lei

Ponturi

Atracții

Salonic

Atena

Pe traseu

  • Muntele Olimp
  • Peștera Perama
  • Meteora

Republica Moldova – Prețuri de România împărțite la 4.

Am vizitat Republica Moldova cu mai mulți ani în urmă cu mașina, acest traseu cu motocicleta fiind programat pentru vara anului 2020.

Însă din păcate a venit pandemia, condițiile de călătorie s-au tot schimbat așa că lăsăm acest traseu pentru anul viitor.

Moldova este o țară extrem de interesantă ce balează între sate cu sărăcie lucie și o capitală extrem de cochetă.

Bineînțeles, unul dintre cele mai interesante aspecte îl reprezintă prețurile care sunt similare cu cele din România, doar că sunt divizate cu 4, sau mai simplu, faceți paritatea cursului RON/MDL care de ceva vreme e 1 RON = 4 MDL.

COVID – CONDIȚII DE CĂLĂTORIE

Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie (România a fost încadrată în zona roșie, conform deciziei Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din 28.08.2020 https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2020/08/Lista-Tarilor_28.08.2020-scaled.jpg), cu următoarele excepţii:

Click aici pentru informații complete pe site-ul MAE.

Nu uitați să accesați secțiunile ”STRICTUL NECESAR” și ”ECHIPAMENT RECOMANDAT” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 942 KM
  • Atracții: 5
  • Buget: 255 lei benzină, 200 lei cazare pentru 2 nopți, 300 lei masa pentru 2 persoane în toate cele 3 zile, 300 lei turul la Cramele Cricova, 100 lei diverse. TOTAL: 1155 lei.
  • Timp: 3 zile.

Ponturi:

  • Trecerea în Republica Moldova se poate face doar cu Cartea de Identitate.
  • Drumurile în Republică sunt extrem de proaste, pe alocuri sunt plombate, dar grijă mare.
  • Evitați mersul pe timp de noapte, dacă se întâmplă ceva, e greu să dai de cineva care să te ajute.
  • Rezervați o zi întreagă pentru vizita la cramele Cricova, este a doua cramă ca dimensiune a tunelurilor subterane, peste 120km.

Atracții:

  • Catedrala Mitropolitană Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Chișinău.
  • Arcul de Triumf.
  • Parcul Ștefan cel Mare.
  • Cramele Cricova – Click aici pentru Program și Tarife.
  • Găgăuzia

Turul Balcanilor – o călătorie pentru toate buzunarele

Propunem acest traseu pentru că este unul pitoresc ce te poartă înapoi în timp, te duce pe malurile Mediteranei și este foarte ieftin.

Exceptând Croația, țările din fosta Iugoslavie sunt locații extrem de ieftine.

Însă, la Split în Croația, recomandăm să vă luați o zi de plajă pentru că sunt superbe și extrem de accesibile.

Mai mult, trecerea în oricare dintre cele șapte țări de pe traseu este posibilă doar cu buletinul.

EchipaMOTO plănuiește acest traseu pentru vara viitoare atunci când vom reveni cu informații actualizate.

Între timp, dacă voi efectuați acest traseu, așteptăm informații utilizând formularul de contact sau la admin@echipamoto.ro.

Covid – Condiții de călătorie

Nu uitați să accesați secțiunile ”STRICTUL NECESAR” și ”ECHIPAMENT RECOMANDAT” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 2780 KM
  • Atracții: 38
  • Timp: 8 zile

Buget

Tip Cheltuială pentru 2 persoane Cost
Benzină* 750 lei
Cazare 8 zile 1,050 lei
Mâncare (2 mese pe zi) 8 zile / 2 persoane 1,200 lei
Fortăreața Golubac tur complet 100 lei
Fortăreața Belgrad 25 lei
Gardos Tower 17 lei
Muzeul Nikola Tesla 20 lei
Muzeul de Istorie Serbia 17 lei
Tunelul Speranței 50 lei
Plimbare dus-intors cu Telegondola Dajti 116 lei
Cetatea Ohrid 10 lei
Tur cu barca pe Canionul Matka 30 lei
Telecabina Millenium Cross 16 lei
Telegondolă pe muntele Vitosha 82 lei
Băile centrale din Sofia 42 lei
TOTAL 3,525 lei
Buget Călătorie Moto Balcani

Ponturi:

  • Starea drumurilor pe traseul sugerat este bună și foarte bună.
  • Atenție în Dubrovnik, prețurile de acolo pot fi astronomice pentru turiști.
  • Prețul calculat pentru combustibil este de 4.5 lei/ litru, dar acesta poate fi mult mai ieftin.
  • Nu cumpărați nimic din România, începând cu Serbia, absolut toate lucrurile sunt mult mai ieftine.
  • Drumul de la Split la Dubrovnik este superb, muntele în stânga, marea în dreapta, nu vă lăsați distrași.
  • În Croația recomandăm evitarea autostrăzilor, acestea pot fi foarte scumpe.
  • Evitați opririle în zone izolate, deși fostele țări Iugoslave sunt destul de sigure, oala acoperită nu dă pe afară.
  • Lacul Ohrid are apă dulce și cristalină așa că vă puteți opri pentru o răcorire rapidă.
  • Albania este vestită pentru cetățenii agresivi, evitați să intrați în divergențe cu aceștia.

Atracții:

Serbia

Bosnia și Herțegovina

Croația

Muntenegru

Albania

Macedonia

Sofia

Transbucegi – deasupra norilor, lângă București.

Un traseu moto la îndemâna oricui, facil și plin de surprize plăcute, pentru începători poate fi privit ca un antrenament pentru Transfăgărășan sau Transalpina.

Traseul poate fi efectuat în una sau două zile, dar EchipaMOTO recomandă să vă luați timp și să vă bucurați de o noapte de cazare în inima Parcului Național Bucegi.

Mai mult, dacă vă luați mai răgaz, din zonă sunt o multitudine de trasee turistice pe care le puteți efectua, vorbim aici despre Babele, Sfinx, Vârful Omu și multe altele.

Mai jos găsiți o hartă cu posibilele trasee din zonă sau puteți oricând să accesați site-ul munții-noștri.ro.

Dâmbovițeni fiind, acest traseu l-am efectuat de multe ori cu mașina, dar niciodată pe moto, însă este în lista scurtă de anul acesta așa că fiți pe fază pentru că vom reveni cu actualizări.

Nu uitați să accesați secțiunile ”STRICTUL NECESAR” și ”ECHIPAMENT RECOMANDAT” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 310 KM
  • Atracții: 8
  • Buget: 90 lei benzină, 10 lei/persoană Peștera Ialomiței, 150 lei cazarea / noapte, 300 lei masa pentru două persoane. TOTAL: 570 lei.
  • Timp: 1-2 zile

Ponturi:

  • Drumul se prezintă într-o stare bună și foarte bună, îns recomandăm atenție sporită pe DN72, acesta este deosebit de aglomerat în weekend și plin de șoferi neatenți.
  • Pe raza localității Priboiu, imediat după Doicești, stă tot timpul o mașină de poliție cu radar.
  • Drumul este într-o stare foarte proastă pe raza localității Glod. Aici recomandăm să aveți grijă cu viteza deoarece localnicii merg pe jumătatea drumului, își lasă animalele libere și pot deveni recalcitranți.
  • De la intrarea pe DJ714, începe zona de munte și zona ”sălbatică”. Aveți grijă la animale!
  • Lacul Bolboci este împrejmuit de drum, la ultima incursiune, doar partea pe partea dreaptă a lacului este asfalt.
  • Devreme ce drumul de întoarcere se face prin DN1, pe traseu se pot forma în mod tradițional, ambuteiaje.
  • Pe traseu sunt foarte multe păstrăvării, așa că dacă sunteți amatori de pește, puteți să cumpărați păstrăv proaspăt.

Atracții:

Harta trasee montane Bucegi

Istanbul

Orașul Sultanilor, un trip de buget în care să nu stai o clip degeaba.

Vara e încă în putere, asfaltul este cât se poate de uscat așa că pentru următoarea ieșire vă propunem traseu moto către Istanbul.

Istanbul este o destinație extraordinară pentru oricine, drumul este relativ scurt, se poate ajunge destul de ușor, pașaportul se obține fără mari dificultăți, iar odată ajunși acolo, Doamne, o plenitudine de locuri de vizitat, muzee, moschee, palate, parcuri, bazare, restaurante, oricine își găsește locul acolo, fie că ești pasionat de artă, vrei să explorezi, iubești istoria sau vrei să mănânci un kebab de la mama lui, în Istanbul le găsești pe toate.

Nu uitați să accesați secțiunea ”STRICTUL NECESAR” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 1380 KM
  • Atracții: peste 20
  • Buget: 372 lei benzină, 600 lei 4 nopți de cazare, 400 lei masa pentru 2 persoane, 200 lei bilete de access, 200 lei alte cheltuieli. TOTAL: 1572 lei.
  • Timp: 4 zile

Update COVID

La intrarea în Turcia vor fi efectuate controale de sănătate tuturor cetățenilor turci și străini. În cazul descoperirii simptomelor specifice COVID-19 vor fi efectuate gratuit teste PCR, iar Ministerul Sănătății va dispune măsurile necesare. Accesează site-ul MAE pentru informații actualizate.

Ponturi

  • Pentru a scurta timpul de așteptare din vamă, ocoliți coloanele.
  • Drumurile în Bulgaria sunt într-o stare bunicică, dar recomandăm să nu staționați pe timpul nopții și în cazul în care sunteți opriți de poliție, mergeți până într-un loc vizibil cum ar fi o benzinărie, dacă sunt de bună credință aceștia vor înțelege.
  • În Istanbul există numeroase locuri în care te poți caza, acestea fiind destul de ieftine. Recomandăm să stați minim 2 zile întregi ca să vă puteți bucura de Istanbul pe deplin.
  • Mâncarea este foarte ieftină atât în Bulgaria cât și în Turcia.
  • Pentru vizite la muzee, folosiți Istanbul Tourist Pass, veți economisi destul de mulți bani.
  • Combustibilul este mai ieftin în Turcia decât în Bulgaria așa că la drumul de întoarcere recomandăm să alimentați din Turcia și apoi cât mai aproape de granița cu România, nu strică să aveți ceva combustibil ieftin cu care să vă faceți treaba și pe la noi.
  • Atenție cu alcoolul în Turcia, acesta scump și foarte scump, atât la magazinele alimentare cât și în restaurante.
  • Atenție la viteză prin Turcia, există multe camere fixe, acestea uneori sunt nefuncționale, dar nu are rost să riscați, bucurați-vă de drum.
  • Istanbul poate să fie extrem de aglomerat în special în preajma sărbătorilor.
  • Marea majoritate a locurilor de vizitat sunt în cartierul Fatih din Istanbul așa că recomandăm să puneți motocicletele într-un loc sigur și să o luați la pas.
  • În Istanbul, cele mai bune prețuri pentru cumpărături sunt pe aleile de pe lângă bazare, în bazarul de pe Google găsiți doar bijuterii și magazine de condimente care oricum sunt la suprapreț.
  • Din punct de vedere al siguranței, Turcia este foarte sigură, există pază armată a fiecare pas, dar nu vă speriați, sunt acolo pentru siguranța voastră.
  • Tranzacțiile se efectuează în moneda locală, Euro sau Dolar American, dar recomandăm să folosiți moneda locală ca să nu pierdeți la curs, turcii sunt vestiți pentru viclenia lor, dar per total sunt băieți rezonabili. În concluzie, dacă aveți un contract bun cu banca voastră, retrageți de la ATM în moneda locală.
  • Atenție la ținută mai ales atunci când vizitați locurile de cult, turcii pot fi destul de conservatori.
  • Negociați la sânge cu vânzătorii, ei vor cere voi dați cât vreți, dacă plecați, în cele mai multe dintre cazuri vă cheamă înapoi să vă dea la prețul oferit de voi.
  • Negociați croazierele pe Bosfor, turcii cer mai mult decât prețul corect.

Atracții

Traseu moto în Thassos

Grecia – Rapidă și pentru toate Bugetele

Weekend-ul acesta am tot stat și m-am gândit la setea de ieșire a românilor, setea de călătorie, iar noi, pasionații mersului pe două roți, nu facem excepție așa că m-am gândit la un traseu de 5 zile în Thasos.

O destinație foarte populară în rândurile conaționalilor datorită faptului că este relativ aproape, ușor accesibilă, are o climă foarte bună pe tot parcursul anului și este ticsită de atracții și lucruri de făcut.

Nu uitați să accesați secțiunea ”STRICTUL NECESAR” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

Update COVID

Potrivit informațiilor comunicate în mod public de către autoritățile elene, prin intermediul site-ului https://travel.gov.gr, începând cu ziua de miercuri, 15 iulie, ora 00.01, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, în scop turistic, sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie obligatoriu în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și numărul/seria documentului de călătorie ce va fi prezentat în momentul controlului vamal (pașaport sau carte de identitate). Accesează Site-ul MAE pentru informații actualizate.

  • Distanță: 1535 KM
  • Atracții: 15+
  • Buget: 415 lei benzină, 700 lei mâncare, 700 lei cazare pentru 4 nopți, 200 lei bilete la atracții, 300 lei taxe de drum și alte cheltuieli. TOTAL: 2315 LEI
  • Timp: 5 zile

Ponturi

  • Acest traseu nu a fost efectuat, dar:
  • În Veliko Tărnovo se poate mânca foarte bine și ieftin, așa că recomandăm ca una dintre mese să fie acolo.
  • Sofia este un oraș destul de frumos, puteți vedea multe lucruri acolo.
  • Program și Bilete Feribot Thassos

Atracții

Camping la Marea Neagră – Ezereț Bulgaria și Litoralul Românesc.

Hartă traseu Ezereț

De ceva timp ne bate gândul să mergem la mare cu cortul, dar niciodată nu am găsit curaj (nu toți membrii echipei). Așadar, urmează să vă propunem o excursie de două zile în Bulgaria, campare la Ezereț și plimbare pe zona de coastă a Litoralului Românesc.

Un traseu pe care îl vom efectua vara aceasta așa că fiți cu ochii pe secțiunea Trasee Efectuate.

Nu uitați să accesați secțiunea ”STRICTUL NECESAR” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 642KM
  • Atracții vizitate: 4
  • Buget: 170 lei benzină, 250 lei masa pentru 2 persoane, 25 lei taxa de trecere cu bacul la Silistra, 30 lei taxă de camping pentru 2 persoane, 100 lei buget cheltuieli diverse . TOTAL: 575 lei.
  • Timp: 2 zile

Ponturi:

  • Acest traseu nu a fost efectuat

Atracții:

Maramureș

Harta traseu moto maramures

Ideea acestui traseu s-a născut dintr-o discuție cu soția mea care spunea că ar vrea să vizităm Maramureșul. Traseul l-am făcut cu mașina cu câțiva ani în urmă, iar experiența a fost foarte frumoasă. Am gândit segmente scurte de drum pentru a avea timp suficient pentru vizite la multitudinea de atracții turistice de pe drum.

Nu uitați să accesați secțiunea ”STRICTUL NECESAR” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 1272km
  • Atracții vizitate: 10
  • Buget: 350lei benzină, 150lei plimbarea Mocănița, 100lei taxă vizitare Castele și Cetăți, 700lei 8 mese, 450lei cazare pentru 3 nopti, 200 lei diverse cheltuieli. TOTAL: 1950 lei.
  • Timp: 3 zile

Aceasta călătorie nu a fost efectuată

Ponturi:

  • Mai multe după ce va fi efectuată călătoria.
  • Tarifele pentru plimbarea cu Mocănița diferă în funcție de sezon.
  • Drumurile se prezintă într-o stare excepțională și sunt puțin circulate.
  • În zona de graniță semnalul la telefon este foarte slab sau inexistent. Frecvent se intră pe rețelele din Ukraina așa că recomandăm să opriți Roaming.
  • Mâncarea de pe traseul Mocăniței este foarte scumpă, recomandăm să luați pachet.

Atracții

Cheile Bicazului

Traseu Piatra Neamț

Excursie de două zile prin partea de Vest a Moldovei, întoarcere prin Cheile Bicazului.

Nu uitați să accesați secțiunea ”STRICTUL NECESAR” pentru a vă pregăti corespunzător pentru traseu.

  • Distanță: 836km
  • Atracții vizitate: 7
  • Buget: 215 lei benzină, 50 lei intrare la muzeu, 300 lei 4 mese pentru două persoane, 150 lei cazare. TOTAL: 715 lei.
  • Timp: 2 zile

Aceasta călătorie nu a fost efectuată

Ponturi:

  • Pe drumurile de sat, în special cele din jurul Bucureștiului, se merge foarte tare. Atenție mărită la șoferii băuți, fără permis, cât și la animalele ce ar putea oricând să țâșnească din afara carosabilului.

Atracții